Liderii se cresc, nu se nasc

Written by  in category 
November 20, 2016
leadership

Recent am călătorit cu trenul. În acelaşi compartiment, mai erau încă 3 persoane: bunica, mama şi băiatul (să fi avut vreo 9-10 ani). La un moment dat, copilul s-a plictisit de discuţie şi de călătorie, şi a vrut să se joace pe telefonul mobil. În acel moment, mama i-a spus:

  • Hei, vrei să te joci cu mine?

Ochii copilului au început să strălucească.

  • Am o provocare pentru tine, i-a spus mama. Îţi dau mâna şi 5 degete. Fiecare deget pe care îl atingi, vine cu câte o întrebare provocatoare din următoarele domenii: matematică, limbă, corp omenesc, ştiinţe şi istorie. Tu alegi degetul.

Şi copilul nu s-a mai plictisit până au coborât.

Tot ce faci în fiecare zi, toate acele interacţiuni aparent mărunte şi poate neînsemnate pentru mulţi, pun câte o cărămidă la transformarea copilului tău în viitorul adult de mâine.

Cum ai vrea să fie relaţia cu copilul tău când acesta va avea 25 de ani?

Îţi sugerez să te opreşti câteva momente şi să scrii răspunsul la întrebarea asta. Dacă faci asta, vei înţelege mai bine ceea ce urmează să spun mai departe.

Asta a fost una dintre întrebările care m-a trezit şi pe mine la realitate şi m-a motivat să mă schimb pentru a avea relaţia pe care mi-o doream cu toți copiii mei. (si DA, pot spune că şi acum, la 4 ani de când am răspuns şi eu la această întrebare, avem o relaţie minunată, care creşte mereu, aşa cum mi-am dorit).

Uitându-mă la mama despre care vă spuneam la început, aş putea spune că ea îşi dorea, ca atunci când va fi adult, băiatul ei să facă faţă provocărilor cu care se confruntă, să ştie lucruri din diferite domenii, să ştie cum să le folosească, şi cum să găsească alte informaţii de care are nevoie pentru a obţine răspunsurile pe care le caută.

Mai presus de toate, acest băiat învăţa şi cum să construiască relaţii. Ceea ce nu ţi-am spus până acum este că, deşi mama şi bunica discutau ca între 2 adulţi, copilul nu era exclus din conversaţie. Asculta şi uneori, respectuos şi politicos, intervenea. Tot respectuos, părerea lui era ascultată de cei 2 adulţi şi tratată cu seriozitate. Niciuna dintre cele două femei nu i-a răspuns copilului: mai termină cu copilăriile tale ; nu mai întrerupe; nu te băga în discuţiile celor mari ; fii cuminte la locul tău… (expresii pe care le aud foarte des la părinţii din jurul meu şi la educatorii din şcoli şi grădiniţe).

Liderii adevăraţi se cresc, nu se nasc.

Un lider care respectă pe cei din jur este acela care s-a simţit respectat, la rândul lui. Tu cum îți respecţi copilul? – Respectul este o atitudine care se învaţă cel mai mult în copilărie. Dacă copilul se simte respectat de cei mari, ascultat, tratat la fel ca orice fiinţă umană care are perspectiva ei şi puterea ei de înţelegere asupra lucrurilor din jur, se va purta la fel cu cei din jurul lui când va creşte. Dacă îi este impus respectul verbal sau cu forţa, de sus în jos, copilul va învăţa să impună respectul prin forţă celor mai mici sau mai slabi ca el. Acesta din urmă NU este leadership, ci dominare, impunere. Ţie îţi place când ţi se impun lucrurile din afară, fie de către superiori, fie de partenerul de viaţă, fie de părintele tău mai în vârstă?

Cum vrei să fie copilul tău când va avea 25 de ani? Cum vrei să fie relaţia ta cu el la acea vârstă?

Dacă vrei să comunici ALTFEL cu copilul tău și să te bucuri de o relaţie împlinită când el va fi adult, contactează-mă să afli mai multe.

No Responses