Deprinderi învățate care blochează comunicarea

Written by  in category 
March 26, 2017
deprinderi care blocheaza comunicarea

„ Nu judecați ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați.” Evanghelia lui Matei 7.1

Învinuirea, insultele, observațiile umilitoare, etichetele, critica, comparațiile sau diagnosticele sunt toate forme de judecată. Intenția cu care toate acestea ne sunt adresate de când suntem mici (DA, și eu le-am dobândit din copilărie) este ca să ne provoace să corectăm ceea ce ne vine natural și să învățăm „ceea ce e bine” . Dar acest fel de comunicare ne înstrăinează atât față de noi înșine (de sentimentele si de nevoile noastre), cât și față de cei din jurul nostru. În plus, ne ține captivi într-o lume a ideilor legate de ceea ce e corect și ce e greșit, într-o lume a judecăților și evaluărilor. Limbajul acesta clasifică oamenii și acțiunile lor în 2 categorii,  conform convingerilor și valorilor personale. Această evaluare sau judecată nu lasă loc celuilalt să se manifeste, să fie el însuși, sau să-și împărtășească părerea.

De mici, învățăm să fim politicoși cu ceilalți, iar asta, de cele mai multe ori, înseamnă să faci pe plac celorlalți. Dincolo de a saluta sau de a nu vorbi cu gura plină, sau de alte alte reguli de bun-simț, învățăm să facem „ceea ce spun părinții”,  lucruri care atunci când ajungem la școală, se transformă în „să faci ceea ce așteaptă ceilalți de la tine”. Astfel, învățăm să ascultăm sentimentele și să înțelegem nevoile tuturor: părinți, frați, surori, rude, vecini, șef, clienți, colegi de muncă, și mai puțin  sau deloc pe ale noastre.

Așa ajungem înstrăinați de noi înșine, epuizați de energie, pentru că alergăm să-i mulțumim pe toți. În loc să ne fie apreciat efortul, primim evaluări, etichetări, nemulțumiri, judecăți, prejudecăți. Când nici noi nu ne mai înțelegem, așteptăm să fim înțeleși de cei de lângă noi și să ne împlinească nevoile pe care nici noi nu le cunoaștem – doar le simțim ca pe un gol imens, care crește și se adâncește cu fiecare dăruire și investire a noastră în relație.

Așa am învățat de mici ,să judecăm și să etichetăm o situație sau o persoană în funcție de puținul văzut de noi și să luam acest puțin drept întreaga realitate. De exemplu, vedem pe stradă tineri sau persoane mai mature pline de tatuaje sau cu piercing sau cu o tunsoare sub formă de creastă și gândim: „Oh! Încă un rebel, un revoltat, care parazitează societatea!”.

Într-o clipă l-am evaluat și am formulat judecata și etichetarea fără să știm ceva despre această persoană, care poate este un artist, sau este angajată cu pasiune într-o mișcare a generației sale contribuind astfel cu tot talentul și sufletul său la evoluția lumii. Iată cum un element din aspectul său trezește în noi teama, neîncrederea și nevoile pe care nu știm să le decodăm (nevoia de a accepta diferența, nevoia de integrare, nevoia de a fi sigur că diferența nu înseamnă ruptură) și atunci ajungem judecăm. Iar judecata aceasta este violență față de frumusețea, efortul, generozitatea și bogăția care există cu siguranță în acea persoană și pe care nu le putem vedea din cauza filtrului judecății care este în mintea noastră. Acest filtru (evaluare, judecată) ne face să ne raportăm la celălalt din perspectiva a ceea ce este în mintea noastră, neputând vedea alte lucruri pe care acea persoană le are și le poate manifesta. Ba mai mult, răspunsul nostru ,din poziția evaluatorului, a judecătorului, dincolo de toate, îl face pe celălalt să se simtă respins și, bineînțeles, răspunsul lui nu este altceva decât o încercare de a fi observat, acceptat.

Așa se explică comportamentul copiilor care, de mici, aud pe părinții lor spunându-le „mincinosule”, „zăpăcitule”, „dezordonatule”, „luptătorule”, „prostule” și în timp ajung să-și însușeasca aceste „roluri” sau etichete care le-au fost atribuite, devenind automatisme.

De mici am fost învățați să funcționăm „din obișnuință”, să asimilăm automatisme de gândire, prejudecăți, să trăim într-un univers al conceptelor și ideilor, să fabricăm sau să propagăm convingeri neverificate. Iată la ce mă refer: „toți bărbații sunt niște macho”, „femeile nu știu să parcheze cu spatele”, „politicienii și polițiștii sunt niște corupți”, „medicului trebuie să-i dai plicul ca să te trateze bine”, „o mamă bună, un soț bun, un fiu bun trebuie să…”, „sunt lucruri pe care trebuie să le faci fie că vrei , fie că nu vrei”.

Toate acestea (și altele asemenea lor) sunt expresii care reflectă temerile noastre. Astfel, ne închidem pe noi și îi închidem și pe ceilalți într-o convingere, o obișnuință, un concept care, de cele mai multe ori, se dovedește nepotrivit în contextul prezent, fapt care duce la cele mai multe conflicte din relațiile noastre.

Folosim același limbaj nu numai față de alții ,ci și față de noi înșine (acel dialog interior pe care îl avem în noi înșine) ne deresponsabilizează de ceea ce trăim sau ce facem. Primul element al acestei lipse de asumare este faptul că atribuim responsabilitatea sentimentelor noastre (care sunt trăiri personale unice) factorilor exteriori: „sunt furios pentru că tu…”, „dacă nu iei note bune la școală mama se supără”, „sunt deprimat pentru că lumea, poluarea, guvernul, șeful…”.

Nu ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce simțim și găsim un țap ispășitor asupra căruia să descărcăm starea noastră de rău și frustrările noastre.  Următorul pas este să nu ne considerăm responsabili pentru faptele noastre: ”asta e regula/ordinul…”, „tradiția spune că…”, „n-am putut face altfel”, ”a trebuit să…”, „n-am avut de ales”. Acest limbaj ne îndepărtează tot mai mult de trăirile noastre (care sunt adevărate pentru noi, pentru ca le simțim), de noi înșine și totodată de ceilalți.

Eu numesc acest limbaj comunicare blocată pentru că nu transmite clar și onest ceea ce simt și am nevoie. Spuneam în articolul trecut că nevoile sunt numitorul comun al umanității și stau la baza comportamentelor noastre. Evaluările, judecățile, etichetările, prejudecățile și altele asememea lor ne îndepărtează de noi înșine, de nevoile noastre și de adevăratele nevoi ale celor din jurul nostru.

Dacă vrei să afli cu ce poți înlocui acest limbaj pentru a te conecta cu tine, pentru a fi onest față de tine și de cei din jur, urmărește articolul următor.

Până atunci, aștept comentariile, sugestiile și ideile tale la adresa [email protected].

No Responses