Armonizarea relației de cuplu

Written by  in category 
September 19, 2016
armonizarea relatiei de cuplu

Personalitățile opuse se atrag? Oare cuplurile formate din personalități asemănătoare au mai puține conflicte? Nu pot răspunde acum la aceste întrebări pentru că, în funcție de investigație, rezultatele ar varia. Dar sunt încrezătoare că relația de căsătorie s-ar îmbunătăți mult prin înțelegere, apreciere și respect reciproc.

Cei mai mulți dintre noi se așteaptă ca partenerul/a să împărtășească preferințele noastre, temerile sau modul nostru de a ne purta în societate. Ne judecăm unul pe celălalt având la bază plăcerile noastre personale. Suntem uimiți, răniți și chiar înfuriați când descoperim că dorințele și comportamentul lui/ei sunt diferite de ale noastre.

Profilul de personalitate DISC poate ajuta cuplurile să înțeleagă diferențele și să descopere că prioritățile celuilalt nu sunt neapărat greșite chiar dacă nu sunt aceleași. Diferențele sunt normale și pot întări o relație dacă știi cum să le folosești. Cu ajutorul profilului de personalitate DISC, partenerul se descoperă pe sine și îl poate înțelege pe celălalt într-un mediu lipsit de critică și judecată. 

Un partener cu stil comportamental dominant vede provocările ce trebuie depașite pentru că se consideră mai puternic decât acestea. El încearcă să schimbe sau să controleze lucrurile. Față de partenerul de cuplu este hotărât, stăpân pe sine, energic și de cele mai multe ori ia primul inițiativa. În conflicte este perceput de celălalt ca fiind prea dur, insensibil și ambițios.

Partenerul cu stilul comportamental influent  încearcă să-l influențeze pe celălalt  pentru că el crede că este mai puternic decât mediul pe care îl percepe ca fiind prietenos. Vrea să-l convingă și pe celalt de opiniile lui. Este entuziast, privește viața pozitiv și îi dă partenerului multe libertăți. Îi place distracția și vrea să impresioneze. Este prietenos, vorbăreț, deschis și ia primul inițiativa când e vorba de a lega relații. Lipsa disciplinei și impulsivitatea lui duce la fricțiuni și certuri.

Partenerul cu stil comportamental stabil vrea să conserve mediul pentru că el se percepe mai slab decât acesta. Temerea majoră a lui este schimbarea zonei de confort. Partenerul stabil îl incurajează pe celălalt și îl sprijină să își atingă obiectivele. Se înțelege bine și face orice pentru o atmosferă liniștită alături de perechea lui. Este plăcut, iubitor, previzibil, mulțumit, și loial. Fricțiunile pot apărea datorită comportamentului emoțional, atunci când spune lucrurilor pe nume și dacă percepe provocările ca pe amenințări.

Partenerul cu stil comportamental conștiincios se percepe ca fiind mai slab și percepe mediul ca fiindu-i ostil. De aceea încearcă să analizeze lucrurile cu grijă  și apoi se străduiește să atingă standarde înalte. Când partenerul conștiincios are obiective comune cu celălalt partener/ă de cuplu, pot trăi și să se sprijine reciproc foarte eficient. Dacă obiectivele diferă, atunci e foarte greu pentru conștiincios. El vrea ca lucrurile să fie făcute bine. În relația de cuplu este analitic, serios, prudent și iubitor de ordine. Tinde să evite dificultățile interumane și de aceea este perceput ca pedant și încăpățânat.

Aceste diferențe dintre cele 4 tipuri comportamentale pot fi percepute ca piedici sau ca puncte forte în relație. Depinde de fiecare partener cum se vede pe sine și pe celălalt. Dacă privești diferențele ca pe niște calități, poți construi strategii de consolidare a relației, ceea ce duce la o mai bună înțelegere, apreciere și respect reciproc.

Dacă încerci să schimbi pe cineva din afară, distrugi relația. Soluția e să-l respecți pe celălalt așa cum este și să vezi calitățile și punctele tari în loc de diferențe.  Află cu ce alte calități poți tu contribui la bunul mers al relației alături de partenerul tău, și atunci relația voastră va crește și veți fi amândoi mulțumiți de ea.

No Responses