2 lecții despre relația părinte-copil

Written by  in category 
August 23, 2016
2 lecții despre relația părinte-copil


Recent m-am întors din vacanță. Am petrecut-o cu doi dintre copiii mei. M-am bucurat nespus să-mi văd fetele facând ceea ce doreau, să le aud vorbind despre acțiuni viitoare, schimbări sau lucruri pe care vor să le continue. Nu am multe astfel de momente acum, pentru că toți cei trei copii ai mei au zburat de mult din cuibul părintesc. Fiecare dintre ele merge înainte pe drumul ei, descoperindu-și propria călătorie. În astfel de momente, nu pot să nu-mi amintesc de copilăria lor, când erau atât de legate și dependente de mine și când îmi puneau atâtea întrebări, fie pentru a înțelege cum funcționează lumea, fie pentru a putea învăța cum să facă ceva.

Relațiile au fost din totdeauna foarte importante pentru mine, așa că atunci când mă aflu într-un loc, nu pot să nu urmăresc interacțiunea dintre oamenii din jur. Așa se face că, deși am fost în vacantă, am continuat să observ și să învăț din ceea ce se petrece în jurul meu.

Iată mai jos 2 lecții pe care le-am învățat observând relația părinte-copil.

Copiii reflectă starea adulților de lângă ei. 

Eram într-o stație și asteptam autobuzul. Peste drum, în stația paralelă, erau o femeie în vârstă și un copilaș (să fi avut vreo 4 ani). M-a surprins „cumințenia” copilului: stătea liniștit alături de ea și îi povestea ceva. Mi-am dat seama că nu era întâmplătoare, mai ales că nici femeia nu îi spunea mereu „stai cuminte!”. Cumințenia se datora faptului că cel mic se simțea ascultat. Bătrânica, deși sunt sigură că avea o mulțime de alte lucruri la care să se gândească în timp ce așteptau autobuzul, se uita mereu la copil și pe fața ei se vedea prezența și atenția ei. Din când în când, mai punea câte o întrebare care stimula gândirea critică a copilului: „Tu cum ai fi procedat?”, „De ce ți-a plăcut asta?”, „Cum te-ai simțit când…?”.

Această întâmplare mi-a confirmat ceea ce știința a cercetat și afirmat: dacă un copil se simte ascultat, se simte în siguranță.

Cum îl faci pe copil să se simtă ascultat? Fii prezent în ceea ce spune și face el. Asta înseamnă să nu te gândești în altă parte în timp ce te uiți la el, să-i arăți că-l asculți adresându-i întrebări care să-i provoace gândirea din când în când și să te uiți la el cu atenție și să-i observi limbajul corpului ca să-l ajuti să-și înțeleagă stările emoționale.

Copilul simte când e ascultat cu adevărat și când nu. De aceea, cei care nu se simt ascultați atrag atenția adultului de lângă ei în diferite moduri: agitație fizică, vorbit mult, neastâmpăr și multe asemenea comportamente pe care noi de obicei le etichetăm fie prin „cumințenie” fie prin „răutate”. Dacă vrei să ai un copil cuminte, iată o soluție: fă-l să se simtă ascultat.

Copiii se bucură de ceea ce au atâta timp cât părinții lor sunt implicați alături de ei. 

La un moment dat, ne-am abătut din drum pentru a vizita o fermă de fluturi. Da, ai citit bine: fermă de fluturi. Când am ajuns acolo, am fost surprinsă să văd că era o afacere de familie dezvoltată dintr-o pasiune. Toată această fermă de fluturi era într-o seră mică din sticlă, cu plante exotice, un râuleț în care înotau pești koi de toate mărimile, broaște țestoase și, bineînțeles, printre plante zburau peste 30 de specii diferite de fluturi. Deși era un loc retras, parcarea suficient de generoasă era plină de mașini. Nu mică mi-a fost surpriza să văd că ferma era plină de părinți cu copiii lor, veniți să vadă și să descopere împreună frumusețile naturii. Nu lipseau nici explicațiile importante despre fluturi, pești sau țestoasele din fermă.

Deși spațiul era mic pentru plante, pești, fluturi și vizitatori, deși era plin de oameni, n-am văzut copii „agitați” sau „obraznici” și nici nu am auzit părinți care să-și îndrume odrasla spunând „stai cuminte”; „nu fugi”; „nu-i voie”; „nu arunca în apă” ; „nu pune mâna”.

Părinții urmăreauminunata lume a fluturilor cu aceeași plăcere și curiozitate. Răspundeau cu răbdare și interes întrebărilor copiilor. Le citeau explicațiile care se aflau din loc în loc și observau împreună lucrurile din jur. Copiii se purtau atât de natural pentru că adulții din jurul lor erau naturali și, prin tot ce făceau, arătau interes și bucurie.

Am înțeles că cei mici învață natural atunci când adulții din jurul lor arată deschidere spre învățare. NU atunci când li se poruncește „du-te și învață” sau când li se cumpără cărți pe care sunt obligați să le citească, computere sau alte accesorii media.

Cu toții ne dorim copii cuminți și care să învețe. Dar acestea se întâmplă atunci când noi adulții îi facem pe copii să se simtă ascultați și rămânem deschiși să învățăm mereu.

Când stai cu copilul tău, fii prezent și fii atent la ceea ce spune și face. Fii curios să afli cum gândește și ce simte. Ajută-l să înțeleagă stările prin care trece și amintește-ți mereu că învățarea nu se încheie odată cu absolvirea unei instituții, ci învățăm toată viața pentru că doar atunci ne simțim împliniți.

No Responses