Să Ne cunoaștem


Te pot îndruma să înveți cum să comunici deschis, sincer și conștient astfel încât să reduci probabilitatea apariției conflictelor în viața ta, iar dacă ele totuși apar, să înveți să le gestionezi în așa fel încât să arăți că te respecţi pe tine și că îl respecți pe cel cu care discuți. Te pot ajuta să înțelegi unicitatea fiecărui om din viața ta și modul în care limbajul comun dintre tine și el te va ajuta să construiești relații sănătoase și o viață împlinită.

Cum te pot ajuta


ALTFEL CU TINE

Îți dorești să comunici astfel încât să te faci înțeles? Îți dorești să obții claritate și valoare din schimbul de informații? Vrei să transmiți un mesaj care să fie pe „limba celuilalt” fără ca tu să devii „celălalt”? Toate astea pleacă dintr-un singur punct: TU însuți.

ALTFEL IN RELAȚII

Comunicarea într-o relaţie este asemenea unei punţi între 2 lumi. Comunicarea ALTFEL facilitează întâlnirea pe puntea dintre tine şi celălalt. Află cum să foloseşti diferenţele dintre tine și ceilalți pentru a creşte în relaţie.

ALTFEL ÎN LEADERSHIP

Când eşti cu adevărat liber, poţi să-i cunoşti pe ceilalți aşa cum sunt ei şi astfel devii tu însuți un leader. Leaderul ALTFEL poate fi orice persoană care inspiră sau este urmată de cel puţin o altă persoană.

DE CE AI VREA SĂ FACI 'ALTFEL'


Întâlnirile cu d-na Cristina au făcut diferenţa pentru  mine. Am învăţat cum să-mi înfrâng temerile şi gândurile negre care mă copleşeau. Am văzut cum un singur gând bun poate balansa spre bine. Am descoperit că e atât de uman şi firesc să-ţi fie teamă, să ai emoţii şi ce ajutor extraordinar  ai, nu atât din afară, cât din interiorul tău. Degeaba îţi spun alţii că tu POŢI, până nu vezi tu singur că poţi, nu vei putea. Am învăţat “să văd” – “să mă văd”. 

Geanina G

Devotată ideii de creştere armonioasă a tinerei generaţii, Cristina organizează programe de training si coaching care susţin părinţii şi cadrele didactice în crearea de condiţii optime de dezvoltare pentru copii şi adolescenţi. O recomand cu încredere.

Maria Cușută

Cristina are un entuziasm molipsitor, care m-a ajutat să mă uit cu încredere şi să-mi identific resursele interne de care aveam nevoie pentru a progresa atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Cristina m-a ajutat să mă concentrez asupra capabilităţilor mele şi să-mi conştientizez nevoile, m-a susţinut în a obţine claritatea de care aveam nevoie şi implicit motivaţia pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi chiar mai mult! 

Corina Bega